Devotional - 26 iulie

Devotionalul Zilnic

Moderator: zephyr

Devotional - 26 iulie

[ #30513 ] Postby Creve on Wed Jul 26, 2006 12:35 am

APOSTAZIA PREGATESTE CALEA

Nimeni sa nu va amageasca în vreun chip; caci nu va veni înainte ca sa fi venit lepadarea de credinta, si de a se descoperi omul faradelegii, fiul pierzarii. (2 Tesaloniceni 2,3)

Când a ajuns coruptă prin îndepărtarea de la simplitatea Evangheliei si prin acceptarea ritualurilor si a obiceiurilor păgâne, biserica timpurie a pierdut Duhul si puterea lui Dumnezeu. Atunci, pentru a pune stăpânire pe constiinţa oamenilor, ea a căutat susţinerea puterilor lumesti. Rezultatul a fost papalitatea, care a condus autoritatea statului si a folosit-o pentru promovarea propriilor scopuri, îndeosebi pentru a pedepsi „erezia”. …

Ori de câte ori a obţinut puterea civilă, biserica a folosit-o pentru a pedepsi împotrivirea faţă de învăţăturile ei. Bisericile protestante, care au mers pe urmele Romei, formând alianţe cu autorităţile lumesti, au manifestat o dorinţă asemănătoare de a restrânge libertatea de constiinţă. Unul dintre exemple este persecuţia îndelungată dusă de Biserica Angliei împotriva dizidenţilor ei. În secolele al saisprezecelea si al saptesprezecelea, mii de pastori nonconformisti au fost obligaţi să fugă din bisericile lor si mulţi, atât pastori, cât si laici, au fost supusi la pedepse cu amenzi, închisoare, tortură si martiraj.

Apostazia a fost cea care a determinat biserica timpurie să caute ajutorul guvernului, iar acest fapt a pregătit calea pentru dezvoltarea papalităţii – fiara. Apostolul Pavel spunea că va veni lepădarea credinţei, iar omul fărădelegii se va descoperi (2 Tesaloniceni 2,3). Prin urmare, apostazia în biserică va pregăti calea pentru chipul fiarei.

Satana va lucra cu toată puterea si „cu toate amăgirile nelegiuirii” (2 Tesaloniceni 2,9.10). Lucrarea lui este dată pe faţă cu claritate de întunericul care se adânceste cu repeziciune, de nenumăratele idei false, erezii si amăgiri ale acestor zile din urmă. Satana nu numai că ţine lumea în captivitate, dar amăgirile lui influenţează asa-zisele biserici ale Domnului nostru Isus Hristos. Marea apostazie va ajunge un întuneric dens ca miezul nopţii. Pentru poporul lui Dumnezeu, va fi o noapte a încercării, o noapte a plânsului, o noapte a persecuţiei pentru adevăr. Totusi, dincolo de noaptea întunecată, lumina lui Dumnezeu va străluci.

Our Father Cares
Timpul poate să devină din rege un biet pion care se pierde foarte uşor dacă eşti neatent sau prost organizat.
User avatar
Creve
 
Posts: 1432
Images: 65
Joined: Thu Jan 27, 2005 7:22 am
Location: Oriunde sunt primit

Return to Devotional

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 1 guest