Devotional 28 august

Devotionalul Zilnic

Moderator: zephyr

Devotional 28 august

[ #31218 ] Postby Creve on Sun Aug 27, 2006 11:52 pm

LEGEA LUI DUMNEZEU ANULATA ÎN AMERICA

Este vremea ca Domnul sa lucreze: caci ei calca Legea Ta. (Psalmi 119,126)

Vine timpul când Legea lui Dumnezeu va fi anulată în ţara noastră. Conducătorii vor impune legea duminicală, si poporul lui Dumnezeu va fi pus într-un mare pericol. Când naţiunea noastră va adopta legi care să limiteze constiinţa, impunând respectarea duminicii si persecutându-i pe cei ce respectă Sabatul zilei a saptea, Legea lui Dumnezeu va fi anulată atât în ce priveste intenţiile, cât si scopurile ei.

Când ţara pe care Dumnezeu a prevăzut-o să fie un refugiu pentru cei credinciosi, ţara pe care Dumnezeu a ocrotit-o si a favorizat-o, prin faptul că a făcut-o deţinătoarea religiei curate a lui Hristos, va renunţa la principiile protestantismului si va sprijini apostazia romană în modificarea Legii lui Dumnezeu – atunci, lucrarea finală a omului fărădelegii va fi dată pe faţă. Protestanţii îsi vor pune toată influenţa de partea papalităţii. Printr-un act naţional de impunere a sabatului fals, ei vor da viaţă credinţei corupte a Romei, reînviind tirania ei si asuprirea constiinţei. Atunci va fi timpul ca poporul lui Dumnezeu să lucreze cu putere pentru apărarea adevărului Său.

Profetul spune: „După aceea, am văzut pogorându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere, si pământul s-a luminat de slava lui. El a strigat cu glas tare, si a zis: ‘A căzut, a căzut, Babilonul cel mare!’… Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: ‘Iesiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtasi la păcatele ei, si să nu fiţi loviţi cu urgiile ei!’” Când vor ajunge păcatele Babilonului până la cer? Când Legea lui Dumnezeu va fi anulată prin legislaţie. Atunci, rămăsiţa poporului lui Dumnezeu va avea ocazia de a arăta cine este Guvernatorul cerului si al pământului. În timp ce puterea satanică stârneste elementele răului, Dumnezeu îi va trimite poporului Său putere si lumină, pentru a propovădui solia adevărului în toată lumea.

Our Father Cares
Timpul poate să devină din rege un biet pion care se pierde foarte uşor dacă eşti neatent sau prost organizat.
User avatar
Creve
 
Posts: 1432
Images: 65
Joined: Thu Jan 27, 2005 7:22 am
Location: Oriunde sunt primit

Return to Devotional

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 1 guest

cron