Devotional 31 august

Devotionalul Zilnic

Moderator: zephyr

Devotional 31 august

[ #31293 ] Postby Creve on Thu Aug 31, 2006 12:25 am

UNIUNILE SI TRUSTURILE SINDICALE

Fiti dar îndelung rabdatori, fratilor, pâna la venirea Domnului. Iata ca plugarul asteapta roada scumpa a pamântului, si o asteapta cu rabdare, pâna primeste ploaie timpurie si târzie. (Iacov 5,7)

Uniunile sindicale vor aduce asupra acestui pământ un timp de necaz cum n-a mai fost de la începutul lumii. În marile noastre orase, confederaţiile vor exercita o influenţă de constrângere. Unii oameni îi vor domina pe alţii si vor cere mult de la ei. Viaţa acelora care refuză să intre în aceste uniuni va fi în pericol.

Lucrarea celor din poporul lui Dumnezeu este aceea de a se pregăti pentru evenimentele care vor veni curând cu o putere uluitoare. În lume se vor institui monopoluri uriase. Oamenii se vor asocia în uniuni care îi vor închide în staulul vrăjmasului. Un mic număr de oameni se vor asocia pentru a pune mâna pe toate mijloacele din anumite ramuri comerciale. Cei care vor refuza să intre în aceste uniuni sindicale vor fi consemnaţi.

Aceste uniuni sunt unul dintre semnele zilelor din urmă. Oamenii se unesc în snopi gata să fie arsi. Ei pot fi membri ai bisericii, dar, dacă aparţin acestor uniuni, nu vor putea să respecte poruncile lui Dumnezeu, pentru că apartenenţa la aceste uniuni înseamnă a desconsidera întregul Decalog. „Să iubesti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta si cu tot cugetul tău; si pe aproapele tău ca pe tine însuţi”… Cum pot oamenii să asculte aceste cuvinte si, în acelasi timp, să formeze alianţe care îi lipsesc pe săraci de drepturile lor, împiedicându-i să cumpere sau să vândă, cu excepţia respectării unor condiţii.

Aceia care pretind că sunt copii ai lui Dumnezeu nu trebuie să intre în uniunile sindicale. Domnul le interzice. Oare nu pot cei ce studiază profeţiile să vadă si să înţeleagă ce ne asteaptă în viitor? Curând vom fi nevoiţi să ne confruntăm cu probleme importante si trebuie să primim înţelepciunea Duhului Său Sfânt. Nu avem nici o clipă de pierdut.

Our Father Cares
Timpul poate să devină din rege un biet pion care se pierde foarte uşor dacă eşti neatent sau prost organizat.
User avatar
Creve
 
Posts: 1432
Images: 65
Joined: Thu Jan 27, 2005 7:22 am
Location: Oriunde sunt primit

Return to Devotional

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 1 guest

cron