Devotional 3 septembrie

Devotionalul Zilnic

Moderator: zephyr

Devotional 3 septembrie

[ #31374 ] Postby Creve on Sun Sep 03, 2006 12:46 am

LEGEA DUMINICALA

Atunci va vor da sa fiti chinuiti, si va vor omorî; si veti fi urâti de toate neamurile pentru Numele Meu. (Matei 24,9)

Când miscarea pentru impunerea legii duminicale va ajunge tot mai îndrăzneaţă si mai hotărâtă, se va cere o lege împotriva celor ce respectă poruncile. Ei vor fi ameninţaţi cu amenzi si închisoare, iar unora li se vor oferi poziţii influente si alte răsplătiri si avantaje pentru a fi ademeniţi să renunţe la credinţa lor. Dar răspunsul lor ferm este: „Arătaţi-ne greseala din Cuvântul lui Dumnezeu”. Aceia care sunt adusi înaintea curţilor de judecată apără cu putere adevărul, iar unii dintre cei ce îi aud sunt determinaţi să ia hotărârea de a respecta toate poruncile lui Dumnezeu. În felul acesta, mii de oameni care nu au cunoscut nimic despre aceste adevăruri vor primi lumina.

Ascultarea constiincioasă de Cuvântul lui Dumnezeu va fi tratată ca o răzvrătire. Orbiţi de Satana, părinţii se vor purta cu asprime faţă de copiii care cred, iar stăpânii si stăpânele îi vor persecuta pe slujitorii care respectă poruncile. Cei dragi se vor înstrăina, copiii vor fi dezmosteniţi si alungaţi de acasă. Cuvintele apostolului Pavel se vor împlini literal:
„Toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus, vor fi prigoniţi” (2 Timotei 3,12). Când vor refuza să cinstească sabatul duminical, unii dintre apărătorii adevărului vor fi aruncaţi în închisoare, unii vor fi exilaţi, iar alţii vor fi trataţi ca niste sclavi. …
În acest timp de persecuţie, credinţa slujitorilor Domnului va fi pusă la încercare. Ei au vestit avertizarea cu credinciosie, privind doar la Dumnezeu si la Cuvântul Său. Duhul lui Dumnezeu le-a miscat inima si i-a constrâns să vorbească… Totusi, când furtuna împotrivirii si a învinuirilor va izbucni asupra lor, unii, coplesiţi de groază, vor fi gata să exclame: „Dacă am fi prevăzut consecinţele cuvintelor noastre, am fi stat linistiţi”. Ei sunt împresuraţi de dificultăţi. Satana îi asaltează cu ispite nemiloase. Lucrarea pe care si-au asumat-o pare cu mult dincolo de capacitatea lor de a o îndeplini. Ei sunt ameninţaţi cu nimicirea. Entuziasmul care i-a însufleţit a dispărut, totusi, ei nu se pot întoarce. Apoi, simţindu-si starea de neajutorare totală, ei aleargă la Cel Atotputernic pentru a primi putere.

Our Father Cares
Timpul poate să devină din rege un biet pion care se pierde foarte uşor dacă eşti neatent sau prost organizat.
User avatar
Creve
 
Posts: 1432
Images: 65
Joined: Thu Jan 27, 2005 7:22 am
Location: Oriunde sunt primit

Return to Devotional

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 1 guest

cron