Din ratiunile unui Cain(e)

inca o arma puternica in mass-media? domeniu dedicat iubitorilor de presa scrisa.

Din ratiunile unui Cain(e)

[ #72303 ] Postby syl on Mon Mar 23, 2009 5:01 pm

un eseu scris de un bun prieten al meu, care vrea insa sa ramana anonim....
articol preluat (cu permisiune) dintr-o revista in care publica regulat. (mentionez aceasta pentru intelegerea unor lucruri de context)


Din raţiunile unui Cain(e)



[RIGHT]„[...] pentru că nimeni nu le mai cumpără
[...] nici sufletele oamenilor.”Apoc. 18, 11.13[/RIGHT]


De când nu am mai scris... s-a făcut primăvară! Asta o spune calendarul şi poate dorinţa din suflet după un soare mai cald sau un cer mai senin (de parcă soarele n-ar fi cald mereu sau cerul nu ar fi mereu senin, dar aşa vedem noi, îngust). Dar dacă te uiţi afară, nu prea ştii ce să crezi: uneori mai plouă, alteori e senin sau chiar e frig... de nins nu mai ninge. De fapt, nici când era vremea de aşa ceva, nu prea a fost... asistăm la o schimbare a naturii odată ce omul se tot schimbă... Îmi pare rău pentru natură că şi-a ales tocmai omul ca model... se schimbă după el. Dar dacă stau un pic şi mă găndesc, cred că parcă nu e chiar aşa. Omul este cel care tot mai face diferite mutaţii (nu neapărat, genetice) prin care natura trebuie să-şi readapteze mecanismele. Omul, omul şi iar omul... tot el face greşeli şi... tot el trebuie să le suporte, dar şi alţii... cum aş fi eu... dar n-ai ce face! Nu avem toţi în mână frâiele lumii ca s-o putem schimba după bunul plac... şi chiar e bine aşa!(că n-o poate schimba oricine, nu că face omul er-ori de en-ori)
Iar a trebuit să fac atâtea comentarii pe marginea... omului sau a prăpăstiei. Dar dacă am material didactic, ce să fac, trebuie să-l folosesc că poate se învecheşte. De când nu am mai pus să mai scriu, am văzut destule şi mai că m-aş apuca să povestesc despre filosofie... Ştiu, e chiar plictisitor, dar dacă aşa sunt toate (nu neapărat, predicile) pe lumea asta, de ce n-aş intra în aceeaşi regulă, pentru că oricum nu am cum să schimb eu lumea... dar pot să fac curat în dreptul porţii mele (şi după Kant, dacă toţi mi-ar urma exemplul, în această privinţă, ar fi curat în lume). Dar nu e prea plictisitor... este vorba despre ceva foarte interesant, plictisitor de interesant... V-aţi gândit vreodată dacă e posibilă următoarea situaţie: e cam ceaţă, şi cineva strigă după ajutor, iar câţiva, cu funcţii de într(e)ajutorare, stau şi filosofează pe strigătele de ajutor...adică îşi pun diferite întrebări, cum ar fi: Oare chiar are nevoie de ajutor sau chiar are o problemă cu adevărat?Oare chiar e posibil să i se întâmple ceva în lumea asta a noastră mică şi foarte bine controlată... de sondaje de opinie sau chiar de opinii? Nu cumva e o capcană menită să ne strice reputaţia? (eu mă întreb, merită să-ţi strici reputaţia pentru a asculta şi ajuta un om în pericol?probabil nu sau, cel puţin, aşa scrie în canoanele omeneşti... bine că noi avem alte canoane... mai umane). Se spune că unii filosofi mai ţicniţi, adică... cu probleme nedefinite, ar fi fost capabili să gândească în gălăgie, ceilalţi, normali, fără probleme... definite, au nevoie de linişte... adică, când strigă... materialul didactic, îl dau mai încet, că au prins ideea şi nu e nevoie să se repete... Au nevoie de linişte... deplină (atât de plină, că nu mai încape nimic), pentru a-şi continua filosofia pe baza unor strigăte de ajutor... Tare aş vrea să vă aud opiniile cu privire la această situaţie... ne-utopică... Dar pentru că nu pot sau nu-mi permit acum, încerc să-mi zic o oarecare părere... ne-canonică, sper... umană.
La noi, printre ne-însemnaţi (pentru o înţelegere mai bună a sensului cuvântului vezi, 1 Tim.4,2), la un strigăt de ajutor se sare (nu la bătaia celor ce vor să ajute), şi chiar dacă strigă de dragul de a striga sau ca să-şi testeze vocea, încercăm să-l ajutăm să-şi rezolve problema. De ce? E foarte simplu... N-ai timp să stai să vezi dacă e fals sau adevărat... că între timp s-ar putea să nu mai ai pe cine ajuta (în condiţiile în care nu asta vrei...). În plus, nu se poate garanta din prima că strigătul nu-i autentic... vreau să spun că n-ai de unde ştii că-i fals şi dacă nu-i şi crezi asta, ce faci? Ai lăsat un om în nevoie... mai bine, acţiune!
Off, parcă nici chef de povestit nu mai am... v-am zis, e plicitsitor de interesant! E plicitisitor de in-uman... e dureros de uman, de creştin, de ... Puncte de suspans? Nu, de completat. Şi uite aşa se mai prăpădesc unii dintre ei (oameni, nu dintre cei care fac treburi din astea... că poate n-ar fi o problemă prea mare asta, pentru umanitate), că şi aşa vine sfârşitul lumii şi nu mai e timp de rezolvat probleme... le va rezolva sfârşitul (să nu zic cum, că ia foc pagina asta... sau poate unii care, din păcate, nu vor citi, dar le-ar trebui... nu neapărat să citească, ci alt element, mai cald).
Păcat că a venit primăvara peste lumea asta... ar fi trebuit să vină vara... vara din alt punct de vedere...unul asemănător cu cel din ultima paranteză... Dar cum, încă se mai aşteaptă...Cred că trebuie să finalizăm într-o manieră mai optimistă. Lumea nu e plină de aşa ceva... decât în unele părţi. În altele, poate fi mai rău sau mai bine... dar nu vreau să-mi schimb numele cu Murphy!Vreau să vă rog ceva, ca un îndemn de primăvară, când se strigă după ajutor, daţi filosofia mai încet să auziţi mai bine de unde se strigă şi să ajutaţi... Nu vă aşteptaţi ca tot ce face omul să fie uman, nici tot ce fac animalele... animalic (uneori, rolurile se mai pot schimba...mai ales în primul caz).
Încerc să termin... şi aş vrea să fac asta şi cu toată ignoranţa (adică să termin cu ignoranţa) din lume (incluzând aici şi pe cei numiţi doar la Antiohia - cumva), dar sunt conştient că nu se poate. E prea multă! Dar poate fac curat la poarta mea... şi nu cu o poartă se face primăvară, dar poate începe... Spor la treabă!


Obosit de oameni,
de lângă un cimitir de strigăte de ajutor,
Ham.
<!--IBF.ATTACHMENT_168649-->
syl
 
Posts: 1
Joined: Mon Mar 23, 2009 4:57 pm

Return to Presa scrisa

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 1 guest

cron