[ #81179 ]
by Onisim on Fri Jun 04, 2010 1:25 pm
N-am mai făcut recomandări de ceva vreme, însă recent am avut ocazia să vizionez cîteva filme interesante la TIFF în Cluj, şi iată ce vă propun azi:
Metropolis (1927/2010) Filmul cult al lui Fritz Lang, un clasic al expresionismului german, este şi azi foarte actual. Îmbinînd cîteva teme din religie, mitologie, literatură, dar aducînd şi acel zeitgeist al vremii în care a fost realizat, Metropolis este mai mult decît un SF, este o pledoarie trans-genică pentru libertate şi compasiune. Căci, aşa cum încă de la început îşi informează privitorii, între minte (raţiune) şi mîini (acţiune) stă inima, acel mijlocitor care temporizează sau dinamizeză acţiunile umane, care intermediază punerea în practică a ideilor. Varianta pe care am văzut-o la TIFF este cea mai recentă restaurare a peliculei ce a înregistrat în 80 de ani nenumărate versiuni şi montaje, şi se apropie cel mai mult de original, incluzînd unele calupuri socotite pierdute. Un 'must see' categoric pentru orice cinefil. P.S. Merită văzut cu acompaniament muzical live, deşi asta se poate întîmpla doar pe la vreun festifal de film. 9,5/10
How I Ended This Summer / Kak ya provyol etim letom (Rusia, 2010) O dramă plasată pe o insulă pustie din zona arctică, unde doi meteorologi trebuie să facă faţă cerinţelor rutinei ştiinţifice, ca şi nevoilor de supravieţuire în condiţii extreme. Un rol important în relaţia dintre cei doi îl joacă singurătatea şi modul în care aceştia se raportează la ea. Comunicarea este/devine o problemă, mai ales cînd informaţii de maxim interes nu sînt transmise mai departe. Ce m-a păstrat cufundat în acea lume uitată de lume a fost atmosfera creată de peisajele superbe şi cadrele lungi. Un film de o frumuseţe rece. 9,5/10
Sell Out! (Malaezia, 2008) Un film la limita dintre parodie şi comedie, şi cu toate acestea, destul de profund în idei şi exprimare. Teza centrală: Fiecare are preţul său. Cît eşti dispus să laşi din "tine", din propriile crezuri, idealuri şi valori pentru a duce o viaţă mai bună (a se citi: a cîştiga mai bine)? Ce propune regizorul malaezian nu este cine ştie ce revelaţie, doar că o face într-un mod cu totul aparte, cu ironie şi... muzică. Da, am uitat să spun: filmul poate fi catalogat şi ca 'musical', cu piese chiar reuşite. Dacă vă prind, aveţi şansa chiar să le cîntaţi pe alocuri. Nu vă speriaţi, se afişează versurile pe ecran, ca la karaoke! 9/10